Nicu Ștefănuță, independentul clasat în PE la alegerile de pe 9 iunie: Tinerii așteptau altceva pe piața politică românească / A apărut o generație preocupată de sănătate mintală, drepturi civile, climă
Alegerile europene au arătat o creștere semnificativă a grupurilor populiste și extremiste, după ce acestea au câștigat alegeri în Franța, Olanda, Austria sau au venit pe locul doi în Germania. Totuși, centrul democrat al Europei rezistă, PPE și socialiștii având mai multe mandate. În România, populiștii au împreună aproape 20 de procente. Au intrat în Parlamentul European atât AUR, cât și partidul SOS al Dianei Șoșoacă. PSD și PNL vor trimite cei mai mulți parlamentari în Europa. Tot din România va merge și independentul Nicu Ștefănuță, care a luat peste 300 de mii de voturi. Invitat în emisiunea „România în Direct” la Europa FM, cu Cătălin Striblea, Nicu Ștefănuță spune că voturile care l-au trimis în PE la aceste alegeri au venit atât de la tineri, cât și de la părinții sau bunicii lor. „România s-a schimbat. Nu mai e cea din 2017” – este de părere Nicu Ștefănuță. „A apărut o nouă generație, care e preocupată de alte lucruri, care e mai modernă, mai asumată, care are probleme sociale importante”, spune europarlamentarul. Numărul tinerilor între 18-24 de ani care au ieșit la vot la alegerile de pe 9 iunie a fost de 760.000 și „este prima oară când 18-24 bate 60-64 de ani”, mai precizează Nicu Ștefănuță.